Rezultatele cautarii pentru "Supliciu"
suplíciu
s. n. (sil. -pli-) [-ciu pr. -cĭu], art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (sil. -ci-i-) Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii românesuplíciu , suplicii
n. (livr.) 1. pedeapsă corporală gravă, foarte dureroasă, mortală sau nu, ordonată de justiţie unui condamnat; tortură, chin: poporul … se adună în mare mulţime la locul de supliciu. FIL.; popoarele civilizate au suprimat supliciile; ultimul supliciu, pedeapsă cu moartea; execuţie; 2. (fig.) suferinţă morală, durere sufletească mare; calvar: viaţa cu Ana ajunsese un supliciu. VLAH. [Din lat. suplicium, fr. supplice]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
