Rezultatele cautarii pentru "Stralucire"
strălucíre
s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii românestrălucíre , străluciri
f. 1. acţiunea de a străluci şi rezultatul ei; 2. lumină vie, strălucitoare (răspîndită, reflectată); străluciu, strălucoare, străluminare: nu pot suferi strălucirea soarelui. NEGR.; lovită pieziş, de ultimele raze ale soarelui, cîmpia răsfrîngea o strălucire fumurie, ca a argintului vechi. GHEŢIE; 3. scăpărare, sclipire a ochilor, a privirii, provocată de o stare emoţională specială: ochii nu mai aveau acea sălbatică şi noptoasă strălucire. EM.; 4. (fiz.) mărime fotometrică care caracterizează senzaţia de luminozitate creată de sursele de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a sursei şi proiecţia ariei sale pe direcţia de observaţie; luminanţă; 5. (astr.) iluminarea produsă de un astru dependentă atît de energia totală emisă de acesta, cît şi de natura receptorului şi de distanţa pînă la el; 6. (fig.) frumuseţe, mîndreţe, splendoare: mai mare strălucire şi gingăşie ... nu se mai văzuse sub soare. ISP.; 7. (fig.) bogăţie, fast, lux, măreţie: un bal mascat de cea mai înaltă strălucire. CAR.; 8. (fig.) mărire, glorie; renume: să trăiască-a ta mărire ani mulţi, plini de strălucire. AL. [V. străluci]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Sinonime
1. licărire, lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire
2. auroră
3. (fig.) fast, splendoare, frumuseţe, glorie
Propune definiţie
Raportează o problemă
