Rezultatele cautarii pentru "Publica"
publicá
vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. públic, 3 sg. şi pl. públică Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii româneParizianca/Opinia publică
***** <USA 1923>,r. Charles Chaplin, i. Edna Purviance, Adolphe Menjou, Carl Miller.Marie, strălucitoarea întreţinută a bogătaşului Revel, reîntâlneşte din întâmplare iubirea “zăpezilor trecute”, în persoana unui tânăr pictor care a făcut-o să-şi părăsească orăşelul. Căsătoria n-a fost posibilă atunci datorită discrepanţei materiale dintre logodnici. Acum situaţia e schimbată radical: bărbatul a scăpătat, bogată e ea. Dar piedicile rămân şi, disputat între mamă şi iubită, tânărul îşi ia viaţa. “Omenirea nu e compusă din eroi şi trădători ci, pur şi simplu, din bărbaţi şi femei agitaţi de pasiuni, bune sau rele, care bâjbâie în beznă (...)→ Ignorantul condamnă erorile, înţeleptul le compătimeşte” – acest motto concentrează întreg programul ideatic al filmului şi al operei lui Chaplin. Aparenţa melodramei e negată tocmai de refuzul schemei, de complexitatea organică a personajelor. Pe de altă parte gânditorul, părăsind genul comic, nu renunţă şi la gag, unul dintre principalele sale procedee vizuale alături de sugerare: reflexul vagoanelor pe chipul Mariei, şervetul rupt care trădează starea financiară reală a lui Pierre, gulerul căzut din sertar care-i comunică lui că în viaţa Mariei există un bărbat, portretul în care ea pozează într-o rochie argintie, iar el o vede în rochia despărţirii de odinioară, sunt tot atâtea exemple de efecte vizuale. “Cu timpul, prietenii intimi devin străini şi formalităţile politeţii înăbuşe emoţiile” – spune un subtitlu. Într-un fel Edna, la cel mai bun rol din carieră, îşi joacă propriul personaj, filmul reprezentând, în acelaşi timp, cadoul de despărţire şi “suvenirul” lăsat de Chaplin. Autorul nu încearcă să epateze cu tehnica, nu practică “efecte speciale”, supraimpresiuni sau alte elemente de stil. Întreg efortul e dirijat spre surprinderea vieţii într-un gest, un tic, un comportament. Filmul e magic, e “absolut”, împinge înţelegerea clementă a slăbiciunilor omului la altitudini shakespeariene. Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)publicá , públic
vb. (tr.) 1. (înv.) a face să fie cunoscut de public, a aduce la cunoştinţa tuturor, a da publicităţii prin tipărire, afişare etc.; a anunţa; a răspîndi în public o informaţie, o opinie; a publicui: nimic din ce publicau gazetele nu era de actualitate. SAD.; lui Stănică îi era ruşine să-şi publice căsătoria. CĂL.; (refl. pas.) a armelor încetare peste tot s-au publicat. HEL.; 2. a face să apară cărţi, reviste, articole etc. prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicar; a tipări; a edita: voiam să public mai tîrziu o carte despre ... zilele mele de marasm. EL. [Din lat. publicare, fr. publier]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
