Rezultatele cautarii pentru "Procura"
procúră
s. f., g.-d. art. procúrii; pl. procúri Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii româneprocurá , procúr
vb. (tr.) 1. a obţine, a face să capete: în cele din urmă îi procură postul de intendent. CĂL.; 2. a face rost, cu oarecare greutate, de ceva (pentru a utiliza); a achiziţiona: călătorea des la Cluj pentru a procura partituri sau vreun instrument special. GHEŢIE; 3. a produce, a provoca; a pricinui: muza era fecioara ce-i procura un minut de plăcere. OD. [Din fr. procurer, lat. procurare]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)procúră , procuri şi (înv.) procure
f. (jur.) împuternicire legalizată prin care cineva poate reprezenta o persoană fizică sau juridică şi poate acţiona în numele acesteia; actul prin care se dă această împuternicire; mandat, procuraţie: o ceremonie obicinuită în căsătoriile prin procură ale părinţilor. BĂLC.; am putea cita nume proprii de persoane oficiale cari au luat procure fictive de la inferiorii lor pentru cumpărare de acţii. EM. [Din lat. procura, fr. procure, germ. Prokura]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
