Rezultatele cautarii pentru "Pleca"
plecá , plec
vb. I. 1. (refl. şi tr.) a (se) înclina (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi, a (se) apleca: caii ... îşi plecară capetele şi începură să pască. PR.; se plecă şi-l sărută cu stîngăcie. GHEŢIE; a(-şi) pleca urechea (sau urechile) la..., a) a lua în considerare; (p. ext.) a se îndura: împăratul ... [î]şi plecă urechea la rugăciunea fiei sale. ISP.; b) a da crezare vorbelor de nimic, bîrfelilor: palavre franţuzeşti, las’ pe alţii să plece urechea la ele. AL.; 2. (tr.) a coborî, a lăsa în jos ochii, privirea, genele (ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. sau din cauza oboselii): sub privirile lor mustrătoare, Gavrilescu îşi plecă ochii. EL.; 3. (tr.) a înclina, a da o poziţie oblică unui lucru neflexibil; a apleca, a povîrni: timpul ... apasă peste turnuri, le pleacă şi le crapă. MACED.; 4. (tr. şi refl.) a (se) culca la pămînt; a (se) răsturna: stîlpii ... s-au plecat spre răbdătorul pămînt. SL.; 5. (înv.; refl.) a fi către asfinţit; a asfinţi: ziua amu începea a se pleca. COR.; a se pleca spre apus, a) a apune: soarele se pleacă spre apus. OD.; b) (fig.) a fi în declin: partea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. NEGR.; 6. (refl.) a se înclina în faţa cuiva în semn de respect, de devotament, de supunere: s-a plecat cu mare smerenie. NEGR.; 7. (tr.) a supune unei influenţe, unei puteri; a subjuga: pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie? AL.; 8. (refl.) a intra sub influenţa cuiva; a se supune, a ceda; a se preda: se plecară numărului celui prea covîrşitor al duşmanului. BĂLC.; a-şi pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul), a se supune, a se umili: capul ce se pleacă, paloşul nu-l taie. BOL.; 9. (tr. şi refl.) a (se) supune preceptelor religioase; a (se) smeri: apostolii au învăţat lumea şi atîta au plecat oamenii, cît nici moartea n-au socotit. VARL.; a(-şi) pleca inima, a) a (se) dedica, a (se) închina: cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi?. EM.; b) a convinge sau a se lăsa convins; a (se) înduioşa; 10. (înv.; tr. fact.) a convinge, a determina: neputîndu-l pleca să facă jărtvă lui. DOS.; 11. (pop.; refl.) a se îndupleca; a se milostivi: de-ar vrea mama să se plece. COŞB.; 12. (înv.; refl.) a înclina să ..., a fi dispus să ...: noi ne plecăm a crede. BĂLC.; 13. (reg.; refl.) a i se face greaţă din cauza unei mîncări indigeste; a face indigestie: mi s-a plecat de atîta tochitură. II. (intr.) 1. a se duce (de) undeva; a se îndrepta spre ...; a porni: pleacă lumea la băi. EL.; cine pleacă de dimineaţă, departe ajunge. Z.; 2. a se îndepărta de cineva, a se despărţi; a părăsi, a abandona: o descoperea alături de el, ca peste o secundă să i se năzară că a plecat. GHEŢIE; nu pleca! rămîi cu mine; 3. a părăsi o slujbă pentru a se duce în altă parte; 4. a muri; 5. a porni într-o cursă sportivă; a lua startul; 6. a avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză: a plecat de la o concepţie antică. [Lat. plicare]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Sinonime
1. a se duce, a merge, a se deplasa, a se urni
2. a începe, a porni
3. a se înclina, a se îndoi, a se încovoia, a se apleca
4. a asfinţi, a apune
5. a se înclina, a se smeri
Propune definiţie
Raportează o problemă
