Rezultatele cautarii pentru "Oroare"
oroáre
s. f., g.-d. art. orórii; pl. oróri Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii româneoroáre , orori
f. 1. dezgust, aversiune, repulsie, scîrbă: avea oroare de explicaţii, de limpeziri. GHEŢIE; nu-şi ascunsese oroarea faţă de actele de autoritate şi violenţă. R.L.; 2. faptă, situaţie, vorbă care inspiră groază, dezgust, aversiune, repulsie; grozăvie: atîtea orori văzuse în închipuirea lui, că se mira cum de n-a înnebunit încă. VLAH. [Din fr. horreur, lat. horror, -oris]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
