Rezultatele cautarii pentru "Onorare"
onorár1 , ~i, onorară, ~e
a. (înv.) 1. care păstrează titlul şi prerogativele onorifice ale unei funcţii pe care a încetat a o mai exercita: profesor onorar; 2. care poartă un titlu onorific: membru onorar al unei societăţi. // m. (rar; iron.) onorabil: prea faci proaşcă în averea mea, onorariule. AL.; (şi: onorariu). [Din fr. honoraire, lat. honorarius]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
