iPhone EditionFirefox Extension
logo dictinoar
Cuvântul săptămânii: Apropo de SuperLuna...
Twitter Facebook
Info
Toate dictionarele

Rezultatele cautarii pentru "Limita"

LIMITA

La limita - Sursa: Dicţionar de expresii și locuţiuni românești

límită

s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii române

La limită

*** <USA 2002>, r. Evelyn Maude Purcell, i. Gina Gershon, Michael Biehn, Sean Patrick Flanery.O psihiatră care tratează bolnavi din puşcării e deposedată de tutela copiiilor ei de către fostul soţ foarte bogat. Cum acesta sfârşeşte prin a fi asasinat, devine prima suspectă în omor, situaţie cu atât mai complicată cu cât unul dintre detectivii care investighează cazul e însuşi amantul doctoriţei.→ Ritm dinamic, asociaţii de montaj şocante, ambiguitate plină de mister sunt calităţile acestui thriller un pic prea lungit în complicaţii, dar interesant prin subtilitatea psihologiei personajelor. Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)

La limita extremă

**** <USA 1986>, r. Robert M. Young, i. Farah Fawcett, James Russo.De când a scăpat dintr-o tentativă de viol a unui pervers mascat, lui Marjorie îi e frică şi de propria ei umbră, fiindcă poşeta cu actele personale, deci şi adresa ei, a rămas în mâna agresorului. Poliţia n-o poate ajuta decât în faţa flagrant-delictului de care trebuie să se apere singură. Şi se apără!→ Dramaturgul W. Mastrosimone şi-a transformat singur piesa de teatru în scenariu de film şi rezultatul e incredibil de bun: un horror perfect motivat care nu e un “joc electronic”, pe placul amatorilor de senzaţii tari, ci ridică o problemă socială şi un neajuns juridic, pe canavaua unei intrigi de diabolică dezvoltare a psihologiilor, fie ele chiar bolnave. Piesă model pentru gen! Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)

La limită

*** <USA 1996>, r. Jack Ersgard, i. Rob Lowe, James Belushi.Un tânăr arhitect ambiţios descinde la Hollywood, răspunzând comenzii unui client plin de bani. Dar o serie de incidente, aparent minore, îi dau senzaţia că e urmărit de un inamic nevăzut. Involuntar, dar cu paşi siguri, omul e îndreptat spre buza prăpastiei.→ Horror bine gradat şi impecabil în dezvoltare, imprevizibil deşi, în final, perfect logic. Secv. rapel: incidentul de pe autostradă cu şoferul unui autotren, care aminteşte, în temsiunea lui, de debutul lui Spielberg (v. Duel). Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)

La limita legii

** <USA 1989>, r. Joseph L. Scanlan, i. Leslie Nielsen, Robert Vaughan.Când un grup terorist şantajează o puternică bancă, detectivul Callhoun trece la anchetă.→ “Polar” expozitiv, fără nici o scânteie de adevăr social sau de viziune personală, la nivelul mediu al unui episod de serial TV. Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)

La limita extremă

*** <USA 1991>, r. Kathryn Bigelow, i. Patrick Swayze, Keanu Reeves.Agentul Utah e trimis de FBI la Los Angeles pentru a sprijini elucidarea unor jafuri de bancă repetate de patru răufăcători care acţionează în 90 de secunde cu feţele acoperite de măştile unor ex-prezidenţi americani. S-ar părea că şeful bandei ex-preşedinţilor ar fi cel care poartă masca lui Reagan. Având mari bănuieli că aventurieri sunt pasionaţi ai surfului, agentul se strecoară printre fanii sportului marin.→ Pretext pentru regizor de a comunica, mai curând, fascinaţia căutării coamei perfecte a valului, sau a saltului în vid cu paraşuta, decât a intrigii poliţiste propriu-zise. Dar tocmai frumuseţea lui vizuală face deosebit acest polar impecabil tehnic şi inspirat poetic. Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)

B. J.: La limita raţiunii

* <Ang-USA 2004>, r. Beeban Kidron, i. Hugh Grant, Renee Zellweger, Paul Nichols, Christina Jones.Obişnuită să-şi trăiască viaţa după statistici şi articole din reviste mondene, Bridget trebuie acum să facă faţă unei noi provocări: nu mai e paria sexului, are un iubit! Chinuită de raţiune, ea caută răspunsuri la îndoieli atât în ceţurile londoneze, cât şi în sobra Elveţie sau în exotica Thailandă.→ Divertismentul, care nu mai are nici umbră din intenţia persiflatoare a primului episod, pare alcătuit dramaturgic exclusiv din răspunsuri fortuite la întrebarea: Ce i s-ar mai putea întâmpla caraghios eroinei? Consecinţa este lipsa oricărei rigori în scenariu, într-o comedie care s-ar fi vrut “de situaţii”. Dezamăgitoare şi compromiţătoare pentru actriţă este prestaţia protagonistei, nu fiindcă are două bile de bowling în loc de fese şi chip de găluşcă, ci datorită faptului că machiajul lipsit de supleţe îi impiedică expresivitatea, înlocuind-o cu strâmbături greu acceptabile la o deţinătoare a Pr. Oscar. Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)

Limita dintre dragoste şi viaţă

** <Can 2000>, r. Donald Wrye, i. Rebecca de Mornay, Henry Czerny, Gary Sinise.În urma unui accident stupid, Jay zace într-o comă profundă, vegheat de soţia sa căreia medicii nu-i dau speranţe.→ Dramă intimistă, traversare a unui purgatoriu de îndârjită rezistenţă “la limita dintre viaţă şi moarte”. Regie inteligentă şi reţinută, deşi lui De Mornay i se rezervă o secvenţă de isterie contrară stilului dominant. Când primeşte vestea cea mare, soţia se aruncă la volan dar nu porneşte înainte de a-şi întreba prietena: “Arăt bine?”. În cazul acesta, cochetăria instinctuală se îmbină cu disperarea iubirii. Secv. rapel: o scenă de dragoste necrofilă, peste noapte, în camera pustie, când femeia se întinde goală alături de trupul inert al bărbatului. Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)

limitá , limitez

vb. (tr. şi refl.) 1. a (se) fixa, a (se) stabili între anumite limite sau graniţe; a (se) delimita, a (se) mărgini: Dunărea limitează România la sud; 2. a (se) reduce; a (se) restrînge: în loc de a-şi limita ... subiectul ..., scriitoarea îl tratează sub formă de frescă. LOV.; să ne limităm la metaforele care se realizează cu mijloace de limbaj. BL.; 3. a(-şi) impune o limită, o restricţie: administraţia publică a limitat viteza de circulaţie a autovehiculelor; şi-a limitat cheltuielile. [Din fr. limiter, lat. limitare]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)

límită , limite

f. 1. linie de separaţie, de demarcaţie; margine: limitele oraşului; limită teritorială, linie care marchează graniţa unui stat, a unei provincii etc.; hotar; 2. dată fixă, termen extrem: nu aştepta limita pentru a te înscrie; limită de vîrstă, vîrstă pînă la care cineva poate ocupa legal o funcţie publică, se poate prezenta la un concurs sau examen; 3. (mai ales la pl.) punct pînă la care pot ajunge posibilităţile, facultăţile, mijloacele cuiva: nu-şi cunoaşte limitele; 4. punct pînă la care cineva îşi poate permite ceva; ceea ce nu poate fi depăşit: ingratitudinea dumitale trebuie să aibă o limită. EL.; o limită se impune în orice iniţiativă individuală sau colectivă. GHEŢIE; la limită, forţînd lucrurile la extrem; în ultimă instanţă, în cele din urmă: bursa studenţească nu era suficientă pentru o existenţă fie ea şi la limită. BUSUIOC; (adj.) caz (sau situaţie) limită, caz extrem; 5. (mat.) valoarea fixă către care tind valorile unei mărimi variabile; 6. (muz.) tonul extrem cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. [Din fr. limite, lat. limes, -itis]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)

Contact

Puteţi să ne contactaţi la adresa de mail dictionar@litera.ro

Propune definiţie


* Cuvântul va fi analizat, şi ulterior acesta va putea fi aprobat. Editura Litera îşi rezervă dreptul de a modera şi de a întreţine dicţionarul folosind un limbaj adecvat, coerent şi decent.

Raportează o problemă

Puteţi să ne semnalaţi o problemă completând formularul de mai jos:

Hosting SEO monitor
Copyright © 2009 litera.ro | Dezvoltat de Bunt Studio