Rezultatele cautarii pentru "Indrumare"
îndrumáre
s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii româneîndrumáre , îndrumări
f. 1. acţiunea de a îndruma şi rezultatul ei; îndreptare, dirijare; directivă, povaţă: am să te rog ... să urmezi fără cîrtire îndrumările mele. TUD.; (fig.) logica nu face decît să ţină isonul unor îndrumări care vin din alte adîncimi ale spiritului. BL.; 2. orientare, îndreptare (într-o anumită direcţie): Dimitrie Cantemir e primul scriitor cu o îndrumare puternic apuseană. CĂL. [V. îndruma]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
