Rezultatele cautarii pentru "Indreptare"
îndreptáre
s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii româneîndreptáre , îndreptări
f. 1. acţiunea de a (se) îndrepta şi rezultatul ei; corectare, îmbunătăţire: mai are de făcut unele îndreptări înainte de a fi dat la tipar. IBR.; 2. (înv.) normă, regulă; 3. (înv. şi pop.) dreptate, echitate; îndreptăţire: acest om ... are multă îndreptare. POP.; 4. indicare a drumului bun; îndrumare: îl cunoştea şi-i dăduse lui Alexa toate îndreptările, ca să nu se rătăcească. SAD.; 5. orientare (către ceva): se urmăreşte îndreptarea către o dragoste legitimă a unei bacalaureate. CĂL.; 6. întremare, revenire; însănătoşire: treptat frisoanele diminuară, dădu semne de îndreptare, mîncă şi bău cîte ceva. GHEŢIE; 7. (concr.) act justificativ; document oficial: din inima lor nu s-a şters purtarea necuviincioasă a spînului, cu toate îndreptările şi înrudirea lui. CR. [V. îndrepta]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
