Rezultatele cautarii pentru "Incuia"
încuiá , încúi
vb. 1. (tr.) a închide cu cheia (o uşă, un lacăt, (p. ext.) o încăpere, o ladă etc.): credinciosul împăratului, încuind uşa pe din-afară ..., le zice cu răutate. CR.; (absol.) cînd iase din casă pune lacăt şi încuie. ANTIM; 2. (tr. şi refl.) a (se) izola într-o încăpere, într-o ladă etc. închisă cu cheia, cu zăvorul etc.; a (se) pune sub cheie: bătrînul o dusă la o chiliuţă singurată ş-o încuie. B.-DEL.; (fig.) a ciorîi glas pre cît mai mult să tîlcuia, pre atît mai mult în lavirinthul necunoştinţii să încuia. CANT.; încuiam pe dracul în fundul ştioalnei. CR.; 3. (fig.; refl.) a deveni retras, necomunicativ; a se izola, a se înstrăina: s-a încuiat în el şi s-a jurat să nu se mai însoare. AG.; 4. (fig.; tr.) a încurca, a înfunda pe cineva; a aduce în situaţia de a nu mai putea răspunde; 5. (pop.; tr. şi refl.) a (se) constipa; (şi: (înv.) încui). [Lat. incuneare]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
