Rezultatele cautarii pentru "Inclinare"
înclináre
s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii româneînclináre , înclinări
f. 1. acţiunea de a (se) înclina1 şi rezultatul ei; 2. aplecare, îndoire (uşoară) spre pămînt: îi mulţumi printr-o uşoară înclinare a capului. GHEŢIE; 3. (fig.) vocaţie, dispoziţie; atracţie, înclinaţie: fiecare om munceşte după înclinările, îndemînarea şi priceperea lui. VOIC.; 4. (înv.) simpatie, afecţiune; dragoste, iubire: ea cu un tînăr are înclinare. PANN. [V. înclina1]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
