Rezultatele cautarii pentru "Frana"
frấnă
s. f., g.-d. art. frấnei; pl. frấne Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii românefrîná , frînez
vb. (tr.) 1. a încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frînei: cablul ... întoarce etrava în vînt şi frînează în chip simţitor goana corăbiei. TUD.; 2. (fig.) a ţine în loc, a împiedica, a stînjeni: într-un fulger de intuiţie, înţelesei totul şi frînai tumultul din mine. VOIC. [Din fr. freiner (după înfrîna)]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)frînă1 , frîne
f. 1. dispozitiv pentru încetinirea sau oprirea mişcării unui vehicul sau a unui corp: locul de la pavilionul de observaţie, unde e frîna, era acuma gol. CAR.; 2. (fig.) piedică, obstacol în calea unei acţiuni, a unei activităţi: spiritul matematic va interveni ca o frînă ce zădărniceşte atari devieri. BL. [Din fr. frein (după frîne, pl. al lui frîu)]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)frînă2
f. v. frîu. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
