Rezultatele cautarii pentru "Disciplina"
disciplínă
s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii românediscipliná , disciplinez
vb. (tr. şi refl.) a (se) supune unei discipline, unei ordini: şcoalele confesionale … disciplinează în mod riguros caracterul populaţiunilor. EM. [Din fr. discipliner]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)disciplínă , diiscipline
f. 1. ansamblu de reguli de comportare impuse membrilor unei colectivităţi: armata românească era supusă unei discipline straşnice. BĂLC.; (p. ext.) în casa lui cuprinzătore tăiai, sub disciplina lui de patriarh, feciorii şi ginerii. SAD.; 2. deprindere cu ordinea, spirit de ordine: rolul criticului de azi este de a introduce o disciplină binefăcătoare în activitatea noastră intelectuală. VLAH.; 3. consiliu de disciplină, instanţă însărcinată cu menţinerea ordinii; 4. ramură a unei ştiinţe; (p. gener.) ştiinţă: matematica rămîne în fapt o disciplină fără aplicaţie. BL.; 5. obiect de studiu în învăţămînt. [Din lat. disciplina, fr. discipline, germ. Disziplin]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
