Rezultatele cautarii pentru "Despica"
despicá , despíc
vb. 1. (tr.) a tăia, a despărţi în lung; a crăpa: ghioaga-n frunte-i arunca, fruntea-n două-i despica. AL.; a despica un lemn; (p. ext.) despic rîndurile trecătorilor. GHEŢIE; a despica firul (sau firul de păr, părul) în patru, a cerceta (exagerat de) amănunţit; 2. (tr.) a străbate de-a curmezişul: cel de al treilea semnal despică aerul umed al nopţii. GHEŢIE; pasărea despică aerul; 3. (fig.; refl.) a se frînge, a se sfîşia: inima cea de dor aprinsă mai numa nu i să despică. B.-DEL.; (tr.) vioara lui despica inima. GAL.; 4. (fig.; tr.) a pătrunde un lucru complex; a analiza, a interpreta: convorbirea ei cu Golo era acum despicată şi răstălmăcită de zece guri. SAD.; 5. (refl.) a se deschide, a se desface: mugurul liliacului se despică şi-nverzeşte subt aburoasele sărutări ale soarelui. OD.; 6. (refl.) a se desface (în bucăţi), a se fărîmiţa, a se destrăma: ceaţa prinde a se despica. BL. [Lat. *despicare]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
