Rezultatele cautarii pentru "Decurge"
decúrge , pers. 3 decurge
vb. (intr.) 1. a avea drept consecinţă; a rezulta, a urma: divergenţa a două partide decurge din interese. EM.; din ideea latinistă decurge ideea de naţionalitate. IBR.; 2. a avea o anumită evoluţie; a se produce: gîndirea şi fantezia, deşi decurg adeseori paralel, nu sînt coextensive pe toată întinderea lor. VIANU; 3. a se desfăşura, a se petrece: prînzul decurse într-o atmosferă stînjenită. GHEŢIE; discuţia decurge normal. [De-5 + curge; cf. fr. découler]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
