Rezultatele cautarii pentru "Dar"
DAR
A avea darul sa/de a ... - a fi de natura sa ... Sursa: Dicţionar de expresii și locuţiuni româneștidar
conjcţ. Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii românedar1 , daruri
n. 1. obiect primit sau oferit fără plată cuiva; cadou: el trimite mamei şi fostului său maestru scrisori afectuoase şi daruri. CĂL.; cal de dar; (fig.) luni de zile n-a bătut nici vîntul, nici ploi n-au curs din cer al verii dar. COŞB.; 2. însuşire naturală, aptitudine, vocaţie: avea darul de a povesti de la tatăl său. IBR.; ale sufletului daruri noi le-am înecat tot în plînsete ş-amaruri. MAT.; darul vorbirii, talent oratoric; 3. pornire, obişnuinţă: băiatul are darul observaţiei şi al invenţiei tehnice. CĂL.; (iron.) darul beţiei (sau suptului), însuşirea de a fi beţiv: dascălul Iordache, bătrîn fîrnîit şi cu darul beţiei. CĂL.; 4. (bis.) prinos, ofrandă; pîinea şi vinul sfinţite pentru împărtăşanie: papa vinde darurile sfinte pentru gălbănaşi. B.-DEL.; preotul iese cu darurile. [De la sl. darŭ]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)dar2
conj. 1. (exprimă o opoziţie) totuşi, cu toate acestea: tari de virtute, dar slabi de minte. CR.; 2. (exprimă o restricţie, o piedică) însă: eu aş sta, dar nu prea vrea el să steie. CR.; 3. (exprimă depăşirea unei situaţii sau stări) cu atît mai mult; mai mult: deal cu deal se atinge, dar încă om cu om. CR.; 4. (exprimă o concluzie) deci, aşadar, prin urmare: apoi dar fă cum ştii… numai să fie bine. CR.; vom menţiona dar ce este mai important; 5. (introduce propoziţii interogative) oare? da boanghenul doarme, mamiţa? CAR. // adv. (înv.) 1. da, aşa: auzit-aţi ce-am spus? – dar, mămucă, ziseră iezii. CR.; 2. fireşte, desigur: cunoşti pe domnul Leonaş, care-o ţinut moşia de alăturea? – îl cunosc dar. AL.; (şi: (pop.) da, dară). [Et. nec.]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
