Rezultatele cautarii pentru "Curma"
curmá
vb., ind. prez. 1 sg. curm, 3 sg. şi pl. cúrmă, imperf. 3 sg. curmá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cúrme Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii românecurmá , curm
vb. 1. (tr.) a strînge tare (pătrunzînd): mi s-a umflat piciorul în botină şi nu pot călca ...; mă curmă găitanul. AL.; 2. (tr.) a tăia de-a curmezişul (tulpina unui copac, un buştean); 3. (tr. şi refl.) a (se) frînge, a (se) rupe: se treziră strîngîndu-se în braţe, de-ai fi crezut că braţele le curmă trupul. DELAVR.; (fig.) foamea îl curma la inimă; (refl.) cercevelile ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi. EM.; 4. (fig.; tr. şi refl.) a (se) întrerupe brusc: toate nădejdile solilor se curmară. BĂLC.; îi curmă vorba; a curma cuiva viaţa (sau zilele), a ucide, a omorî: un taur grozav la mulţi bezmetici le-a curmat zilele. CR.; a-şi curma viaţa (sau zilele), a se sinucide: în cursul anchetei Crişan îşi curmase singur viaţa în închisoare. BL.; 5. (fig.; tr. şi refl.) a (se) termina, a (se) încheia: şi-a curmat povestea moşul, şi-i tăcere mută-n casă. GOGA; nu se mai curmau viind. CR.; (intr.) poeticu ... începe de unde curmasă în cîntecul trecut. B.-DEL.; viaţa mi se curmă. [Cuv. autoht.; cf. alb. kurmue]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
