Rezultatele cautarii pentru "Canta"
GLORIA NU CÂNTĂ
*** <1977>, r. Al. Bocăneţ, i. Tora Vasilescu, Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Horaţiu Mălăele, Margareta Pogonat, Mihai Pălădescu, Jean Constantin, Constantin Diplan, Constantin Fugaşin.Concursul “Cântă oraşele ţării”, organizat de TV, răscoleşte provincia. Aflată în faţa bac-ului şi amorezată... de cibernetică, Gloria e împinsă să participe la concurs. Numai că...Gloria nu cântă!→ Dar cântec de lebădă pentru un regizor debutant cu fantezie inepuizabilă, ritm, bucurie a privirii care potenţează pretextul narativ. Coregrafia inspirată a lui Cornel Patrichi, decorurile Doinei Levinţa, numere memorabile ca dansul pe clapele maşinii de scris sau cel din final, înscriu filmul printre reuşitele rezistente ale vremii. Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)Toată lumea râde, cântă şi dansează
**** <URSS 1934>, r. Grigori Aleksandrov, i. Liubov Orlova, Leonid Utiosov.Stimulat de mişcarea artistică de amatori, un cioban caucazian devine şeful unei orchestre de jazz.→ Reîntors din stagiul hollywoodian, Aleksandrov adaptează musicalul la stereotipele sovietice, deschizând o lungă serie de performanţe de gen cu inepuizabilă inventivitate în gag, dialoguri scânteietoare, ritm furtunos în decupaj, cu treceri fireşti de la comic buf la satiră şi chiar umor liric. Sprijinit de muzica irezistibilă a lui Isaak Dunaevski şi de o solistă de operetă abia ieşită de pe băncile Conservatorului, realizatorul se înscrie în istoria genului. Secv. rapel: “prova d'orchestra” în urma dricului (reminiscenţă din Antract); animalele năvălind la o sindrofie a parveniţilor NEP-ului (reminiscenţă din Aurora); încăierarea instrumentiştilor (reminiscenţe din burlescul american) – toate motivate solid de intrigă şi rusificate. Performanţă tehnică: cel mai lung panoramic din istoria cinematografiei, cu Utiosov cântând în centrul său şlagărul filmului şi bătând piculina pe şipcile gardurilor. Fără să-şi ascundă admiraţia, revista americană Variety scria în martie 1935: “Dacă ruşii ar dispune de tehnica story-ului şi de simţul ritmului, ei ar fi preferaţii oricărui producător din lume...” Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)GLORIA NU CÂNTĂ
*** <1977>, r. Al. Bocăneţ, i. Tora Vasilescu, Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Horaţiu Mălăele, Margareta Pogonat, Mihai Pălădescu, Jean Constantin, Constantin Diplan, Constantin Fugaşin.·Concursul ”Cântă oraşele ţării”, organizat la TV, răscoleşte provincia. Aflată în faţa bac-ului şi amorezată... de cibernetică, Gloria e împinsă să participe la concurs. Numai că... Gloria nu cântă! Dar cântec de lebădă pentru un regizor debutant cu fantezie inepuizabilă, ritm, bucurie a privirii care potenţează pretextul narativ. Coregrafia inspirată a lui Cornel Patrichi, decorurile Doinei Levinţa, numere memorabile ca dansul pe clapele maşinii de scris sau cel din final, înscriu filmul printre reuşitele rezistente ale vremii. Sursa: Dicţionar de filme româneșticîntá , cînt
vb. 1. (intr. şi tr.) a emite cu ajutorul vocii un şir de sunete muzicale care formează o melodie sau un acord: vin cîntînd în stoluri fete de la grîu. COŞB.; (p. ext.) îngînat de glas de ape cînt-un corn cu-nduioşare. EM.; (fig.) bătuse toată noaptea austrul, cîntînd şi bubuind în crengi. SAD.; 2. (intr. şi tr.) a executa un cîntec cu un instrument muzical: dădea lustru saloanelor, cîntînd din harfă. CĂL.; a cînta la vioară; (refl. impers.) era numele unui instrument muzical cu care se cînta în antichitate. IBR.; a cînta cuiva în strună (sau în struna, rar, în strunele cuiva), v. strună; 3. (intr.; despre păsări, insecte etc.) a scoate sunetele caracteristice speciei: broaştele semeţe cîntau cu glasuri multe. TOP.; cocoşul cîntă; a(-i) cînta (cuiva) cucul din faţă, v. faţă; 4. (tr.) a descrie, a povesti ceva în versuri: încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? EM.; (refl. pas.) pentru întîia oară se cîntă la noi intimitatea. CĂL.; (fig.; intr.) lui Parpangel rău cărţile-i cîntă. B-DEL.; 5. (tr.) a glorifica, a celebra: scriitorii sînt mai blazaţi, au un plumb în aripă, nu mai cîntă aspiraţiile poporului. IBR.; a cînta isprăvile eroului; 6. (tr.) a vorbi mereu, a îndruga: să-mi cînte lumea cîte vrea! mi-e dragă una şi-i a mea. COŞB.; 7. (reg.; tr.) a boci, a jeli pe cineva; 8. (refl.) a plînge, a se tîngui: pîne să nu mai frămînte, după min’ să nu se cînte. POP. [Lat. cantare]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Sinonime
1. a executa, a interpreta, (pop.) a zice
2. (fig.) a glorifica, a elogia, a slăvi, a exalta
Proverbe
Cine cântă nu joacă. [Cine porunceşte nu lucrează, nu slujeşte.]
[Zanne, 9814]
Unii cântă, alţii joacă. [Candrea, 52]
Tu cânţi, tu descânţi. [AFC 204, p. 47]
Tu ce-i cânţi, şi el ce-ţi descântă. [Îi spui una şi el face alta.]
[Zanne, 9820]
Duina Hoarcă,/ Tot el cântă,/ Tot el joacă. [AFC 204, p. 11]
Moşul cântă, baba joacă. [Când unul îşi bate muierea.]
[Zanne, 9815]
Cântă-ţi, lele, cântecul. [Candrea, 52]
A-i cânta în cap. [A fi ciocnit, nebun.]
[Zanne, 9823]
Tu cânţi ca cucu',/ Eu urlu ca lupu'. [Candrea, 9811]
Cine cântă nu are păcate. [AFC 1439, p. 31]
Cânt să-mi treacă de urât. [610, p. 50]
Cântă, de te sacă la inimă. [AFC 204, p. 7]
Surdului degeaba îi cânţi de jale. [Candrea, 52]
Cum îmi cântă, aşa joc. [AFC 392, p. 62]
Propune definiţie
Raportează o problemă
