Rezultatele cautarii pentru "Armonie"
armoníe
s. f., art. armonía, g.-d. art. armoníei; pl. armoníi, art. armoníile Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii românearmónie2 , armonii
f. (reg.) acordeon de dimensiuni reduse, acţionat cu butoane; armonică: vine iarna, vine-acuşi, plîng copile pe la uşi din harmonii bocitoare. BAC.; (şi: harmonie). [De la armonie1]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)armoníe1 şi (înv.) armónie , armonii
f. 1. (înv.) încheietură, articulaţie desăvîrşită a părţilor unui întreg: stricîndu-i toate armoniile trupului şi toate-ncheeturile îi arseră şi pieptul. DOS.; 2. îmbinare melodioasă a mai multor sunete: să mă deprind întru armónia viersului ceresc a lor. B.-DEL.; armonie imitativă, dispoziţie a cuvintelor astfel încît să imite sunete din lumea înconjurătoare (de ex.: vîjîind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie. EM.; un tropot de copite, potop ropotitor. AL.); 3. (muz.) succesiune de acorduri: în toată acea armonie de sunete se simţea perfect tehnica maestrului. VLAH.; 4. teoria muzicii care studiază acordurile: Filimon consultă opere despre armonie şi compoziţie. CĂL.; 5. potrivire desăvîrşită a părţilor unui întreg: totu-i vis şi armonie. EM.; armonie prestabilită, v. prestabilit; 6. unire, bună înţelegere: a trăi în armonie; (şi: (înv.) harmonie). [Din lat. harmonia, fr. harmonie, germ. Harmonie]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Antonime
discordanţă, dezacord, dezarmonie">dezarmonie.discordanţă, disonanţă, dezarmonie">dezarmonie, discrepanţă
Propune definiţie
Raportează o problemă
