Rezultatele cautarii pentru "Acord"
ACORD
De acord! - a) bine! ne-am Sursa: Dicţionar de expresii și locuţiuni româneștiacórd
s. n., pl. acórduri Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii româneAcord final
** <Ger 1936>, r. Detlef Sierk (Douglas Sirk), i. Willy Birgel, Lil Dagover.Măritată cu un escroc, Anna şi-a abandonat copilul, dar după moartea soţului, decide să şi-l regăsească, angajându-se menajeră la părinţii adoptivi. Când stăpâna casei e otrăvită de amant, Anna e învinuită pe nedrept.→ Văduvie, orfani, ascunderea identităţii – elemente de melodramă-standard, disimulează un film de seducătoare frumuseţe naivă. Secv. rapel: întâlnirea Annei cu fiul ei în acordurile oratoriului lui Haendel. Pr.celui mai bun film muzical, Veneţia. Rem., în 1960, de Wolfgang Liebeneiner, cu Mario del Monaco şi Eleonora Rossi-Drago. Sursa: Dicţionar universal de filme (de Tudor Caranfil)acórd , acorduri şi (înv.) acoárde
n. 1. înţelegere între două sau mai multe persoane, instituţii etc.; învoială; consimţămînt: neprietenii au socotit şi au trimis pe gheneral ... la cneazul Menjicul, cerînd acord ca să se închine. N.COSTIN; de comun acord, în deplină înţelegere; a cădea de acord, a ajunge la un punct de vedere comun; 2. asentiment, aprobare: a-şi da acordul; a fi de acord sau a se afla (a se găsi) în acord, a fi de aceeaşi părere cu cineva: cu această conglăsuire admirabilă sînteţi toţi de acord a zice că aici este chemarea comunei. MAIOR.; de acord, a) de aceeaşi opinie, părere: nu e nevoie să ne declărăm neapărat de acord cu teoria entelehială. BL.; b) (formulă prin care se exprimă aprobarea) mă învoiesc! bine!; 3. convenţie, tratat (între state, grupări politice etc.) care stabileşte relaţiile reciproce între părţi: acordul de la Ialta; 4. concordanţă între lucruri, între idei etc.; potrivire: unele strofe tac, altele cîntă, în acord cu flautele unei orgi. CĂL.; în acord, potrivit cu activitatea prestată, cu produsele realizate: muncă în acord; salarizare în acord; 5. (gram.) corespondenţă între formele cuvintelor (după gen, număr, caz sau persoană): acordul subiectului cu predicatul; 6. (muz.) sonoritate obţinută din reunirea mai multor sunete care formează o armonie: cîntecele de la urmă cereau un avînt eroic, care putea culmina apoi în acorduri religioase. EM.; (fig.) subt degetele tale ... clavirul cînd răsună ... deştepţi în al meu suflet acorduri fioroase. ALEX.; 7. (fig.) sunete melodioase; potriviri, armonii de cuvinte: cele mai dulci acorduri răsună acolo unde fraza e mai sentenţioasă. CĂL.; 8. (muz.) reglaj al unui instrument muzical în funcţie de un anumit ton; 9. (fiz.) reglare a două mişcări vibratorii la aceeaşi frecvenţă. [Din fr. accord, it. accordo, germ. Akkord]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Propune definiţie
Raportează o problemă
