Rezultatele cautarii pentru "Accentuare"
accentuáre
s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. accentuắrii (sil. -tu-ă-); pl. accentuắri Sursa: Marele dicţionar ortografic al limbii româneaccentuáre , accentuări
f. 1. acţiunea de a (se) accentua şi rezultatul ei; (rar) accentuaţie; 2. creştere a intensităţii vocii în pronunţarea unui sunet sau a unui grup de sunete: precizează înţelesul cuvintelor, fixează accentuările, intonaţiile, formele şi construcţiile corecte. VIANU; accentuarea silabei penultime; 3. marcare prin accent (a unei litere); 4. (fig.) scoatere în evidenţă; evidenţiere, subliniere, întărire: alte poeme sînt compoziţii interminabile cu accentuarea indicată în chip fastidios. CĂL.; 5. (fig.) sporire, creştere (în intensitate): în epoci de accentuare a conservatismului unei societăţi. BL. [V. accentua]. Sursa: Marele dicţionar universal al limbii române (ed. 4)
Sinonime
1. evidenţiere, marcare, relevare, reliefare, subliniere
2. intensificare, întărire, amplificare
Propune definiţie
Raportează o problemă
